marți, 1 iulie 2014

Recomandare carte lunara. Aparitie editoriala. Iulie 2014



O vară ce nu mai apune

„Borges însuşi n-ar fi putut s-o spună mai frumos: «Nu există paradis în absenţa luminii». După cum nu există întreprindere mai delicată – şi totodată aventură mai palpitantă – decât întoarcerea pe urmele propriilor paşi. Radu Sergiu Ruba face acest drum sprijinindu-se mai mult pe retina memoriei decât pe memoria retinei. Prozele lui deschid cărări spre o lume populată de personaje asupra cărora timpul şi-a făcut lucrarea după cum a poftit. Ruba extrage amintiri din mâlul trecutului, le spală în soarele unei zile de toamnă şi le aşază pe catifea, sub ochii noştri, ca pe nişte ţăndări de pietre preţioase. 
Forţa evocatoare şi talentul confesiv fac din O vară ce nu mai apune paşaportul spre ţinuturi şi oameni din alt loc şi din alt secol. Radu Sergiu Ruba scrie despre şaradele vieţii, despre farsele, descompunerile şi recompunerile ei. Prozele lui stau la confluenţa dintre istorie, geografie şi biografie. Le citeşti cu emoţia elevului care, pe vremuri, aştepta ca soarele să prindă în raza lui picătura de cerneală suspendată în vârful peniţei. Apoi îţi vine să mângâi paginile şi să mulţumeşti celui care răstoarnă miere peste creştetele noastre. Fiindcă tocmai ai avut parte de ceva frumos şi sfâşietor." (Radu PARASCHIVESCU)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu