luni, 22 iulie 2013

Cartea săptămânii: Delirul - Marin Preda


Autor: Marin Preda
Nationalitate: roman
Titlu original: Delirul
Anul aparitiei: 1975
Premii: nu
Ecranizare: nu

Alte romane de acelasi autor: Morometii, Cel mai iubit dintre pamanteni, Viata ca o prada, Marele singuratic


Marin Preda este unul dintre scriitorii, dacă nu chiar singurul scriitor, care îmi dau o stare ciudată, indescriptibilă, inefabilă, pe care mă chinui să o pun în scris. Nici măcar nu ştiu dacă pot pentru că, deşi am citit cinci dintre romanele lui , Delirul este prima despre care vorbesc în scris.

N-aş putea spune de ce Marin Preda mă fascinează în felul ăsta, de ce personajele lui mi se lipesc de suflet, dar cert este că de fiecare dată când am un roman de-al lui în mână e ca şi când urmează să mi se dezvăluie răspunsuri căutate dintotdeauna, ca şi când sunt pe punctul de a mă îndrăgosti şi oricum sfârşesc prin a mă amoreza de vreunul dintre personajele lui. Acum s-a nimerit să fie al lu’ Parizianu, flăcău chipeş şi deştept, care pleacă din Siliştea Gumeşti să se facă jurnalist la Bucureşti. Abilitatea fermecătoare cu care Preda smulge, de-a dreptul, cititorul din cadrul rustic pentru a-l aşeza, pe nepusă masă, ca spectator la o scenă necunoscută, unde împreună cu personajul principal, se simte însingurat şi tot împreună cu el descoperă viaţa ca şi când el ar trăi în ea, îmi creează senzaţia că am ieşit dintr-un roman şi am ajuns în altul.
Ştefan Paul este un tânăr ţăran şcolit, nepot de-al lui Moromete, urât de ceilalţi vlăjgani de vârsta lui. Odată şcoala terminată, fără meserie învăţată, pleacă din satul natal să-şi încerce norocul în presă, sub oblăduirea unui Mare Ziarist. Norocul îi surâde, pentru că de la prima întâlnire cu Patriciu, şeful ziarului Ziua, Ştefan îl cucereşte şi este angajat pe loc. Luat sub aripile protectoare ale patronului şi ale lui Nikki Dumitrescu, băiatul este pregătit să îşi înceapă noua viaţă.
continuarea recenziei aici: tomatacuscufita.com

Un comentariu:

  1. As avea rugamintea sa pastrati un singur paragraf din recenzia mea si sa puneti link catre continuare. Multumesc.

    RăspundețiȘtergere