marți, 1 octombrie 2013

Cartea lunii octombrie: Calea Victoriei - Cezar Petrescu


Titlul: CALEA VICTORIEI
Autor: Cezar Petrescu
Editura: LITERA
An aparitie: 2009
Număr pagini: 369
ISBN: 978-973-675-721-1



Roman al Bucureştiului interbelic, "Calea Victoriei", apărut în 1933, vorbeşte despre prăbuşirile interioare şi înfrângerile pe care le poate aduce în destinul unor oameni mirajul Capitalei. Totul începe cu intrarea unui tren în gară, în Gara de Nord.

Povestea are două intrigi paralele: cea a familiei magistratului Constantin Lipan şi cea a lui Mihai Ozun, tânăr aspirant la literatură. Primul este un jurist dintr-un umil târg de provincie, promovat procuror în capitală, cel de-al doilea, un tânăr care îşi caută gloria. "Dormim la otel? N-am stat niciodată la otel. Pot spune aşa, că mi se împlineşte astă seară unul din idealurile mele. Dacă are să fie mai ales o cameră cu fereastra la Calea Victoriei, n-am să dorm toată noaptea", freamătă Sabina Lipan, "puiul de lebădă al acestei familii de raţe". 

Pentru sora ei, domnişoara Annie, Capitala era închipuirea unui decor "în sfârşit vrednic de făptura ei, înaltă, rece, aristocratică şi ţâfnoasă". Fratele Nellu plăsmuia Capitala "ca un fabulos garaj de unde nu lipseşte nici o marcă de automobile din cele mai rarisime", iar pentru fratele Costea, Capitala era scena conferinţelor şi a Bibliotecii Academiei. Oraşul era transfigurat după chipul, asemănarea şi năzuinţele fiecăruia. "Căci pentru toţi patru copiii, cu toată deosebirea de vârstă şi fire, capitala era necunoscutul miraculos, cetatea mirajelor, vrăjita turbincă unde va afla tot ce-i pofteşte inima şi tot ce i-a urzit, himeric, închipuirea." Copiii reuşesc să se adapteze ritmului şi rigorilor metropolei, dar Calea Victoriei este pentru ei, în final, lipsită de glorie.

Odată ajuns în Bucureşti, Constantin Lipan îşi legitimează noul statut social, occidentalizându-şi numele. Astfel, dobândeşte o nouă conştiinţă de sine şi devine altcineva, de condiţie superioară, şi anume Const Lippan. În fond este vorba despre cazul tipic, atunci când un om nu îşi înţelege statutul, poziţia reală într-un anumit mediu şi îşi supradimensionează fals şi grotesc limitele. În realitate este un părinte nefericit şi un magistrat înfrânt, care dă adevărul mai încet şi îl acoperă cu o retorică asurzitoare.
În povestea cealaltă, tânărul Ion Ozun reuşeşte să acceadă în diferite redacţii. Respins în mod repetat, făcând foamea o vreme, până la urmă pătrunde la un scriitor important, Teofil Steriu, căruia îi imploră sprijinul. Aşa urcă prima treaptă şi devine scriitor cunoscut în viaţa cafenelelor. Autorul, dezvăluindu-i traseul, ne plimbă prin hoteluri, cercuri selecte, redacţii, ne poartă pe pavajul fierbinte al Capitalei... Până la urmă, Ion Ozun ajunge cronicar de teatru şi gazetar de temut. Asta nu înseamnă şi realizarea sa în plan uman şi moral, iar Ozun e conştient de nefericirea sa. 

De fapt, renunţă la visul său de deveni scriitor. Convingerile şi aspiraţiile de cândva au fost făcute ţăndări pe asfaltul Bucureştiului. Capitala i se deschide, dar Calea Victoriei e fără izbânda plenară. 

UN ROMAN AL DEZRĂDĂCINĂRII
Aceste personaje triste nu au aflat că poartă în fiinţă coduri, moşteniri, identităţi care, dezrădăcinate, îşi pierd valabilitatea şi forţa. Eroii nu au anticorpii necesari pentru a lupta cu fiara vorace care poate fi Capitala. Dintr-un vis mirobolant se trezesc dezarmaţi. Chiar dacă acţiunea se petrece undeva pe Corso, sub luminile colorate ale Oraşului în care oamenii par fericiţi, luând cu asalt grădinile, cinematografele, cafenelele, teatrele...

Despre romanul "Calea Victoriei", Cezar Petrescu spune: "E fructul experienţei personale într-o mare măsură, dar este mai ales fructul experienţei altora, la care am asistat şi adesea am participat vreme de zece ani. Calitatea mea de gazetar mi-a permis să observ, de la un post privilegiat şi indiscret, toate tainele vieţii bucureştene. Drame intime şi morale, înălţări şi prăbuşiri, triumful ambiţios şi falimentul vanităţilor, tot ceea ce colcăie, abject şi sublim, în acest bâlci care e Calea Victoriei, culminând pe distanţa dintre Capşa şi Palat". 

Autorul mărturiseşte că a avut nevoie de perspectiva distanţei pentru a scrie romanul, aşa că a plecat în acea perioadă din Bucureşti. "Am urmărit procesele de disoluţiune spirituală: drama morală a trei sferturi măcar din numărul statistic al trecătorilor de pe Calea Victoriei".
Autor: Clara Margineanu
Sursa: Jurnalul.ro


Această aşa-zisă Capitală, această aşa-zisă cetate fară nimic de cetate în ea a trăit şi trăieşte într-un veşnic azi fară un ieri, fară un mâine. Nu ştie ce înseamnă "strânge bani albi pentru zile negre!" E un oraş de "ce-am avut şi ce-am pierdut!" Care cum izbuteşte a împrumuta câteva sute de lei se aruncă într-o birjă ori într-un taxiu şi strigă şoferului sau birja­rului: "înainte!... Dă-i drumul înainte, oriunde!" Ce suflet să aibă un asemenea târg şi cetăţenii unui asemenea târg? Urbanism, arhitectură, monumente, muzee?... Simbolul nu e Calea Victoriei, tenia aceasta de stradă lungă-prelungă şi strâmbă, cotită, sucită, corcită, unde toţi îşi vântură o viaţă tot aşa de strâmbă, cotită, sucită, corcită?... Când trec şi îi văd pe toţi, şi mă văd printre dânşii la fel cu dânşii, atunci nu pot suporta oamenii, portul lor, vorba lor, năravurile lor, căci mă recunosc în ei. Îmi stă în gâtlej mâncarea, mi-e coclită gura şi mi-s strepeziţi ochii. Atunci îi urăsc şi-i osândesc şi mi se pare că nu găsesc cuvinte îndestul de grele... Pe urmă mă trezesc iubindu-i cu înduioşare, cum îmi iubesc şi târgul acesta în care am să mor fără a fi trăit ceea ce se cheamă o adevărată viaţă: viaţa!Calea Victoriei de Cezar Petrescu (fragment)

CALEA VICTORIEI - CEZAR PETRESCU -Teatru Radiofonic. Audiţie plăcută

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu